Consiliul de Securitate al ONU este „din ce în ce mai neadaptat”, afirmă Amnesty International

Consiliul de Securitate al ONU este din ce în ce mai neadaptat, afirmă Amnesty International
Publicat: 24/05/2012, 08:52
Actualizat: 05/07/2013, 08:56

Consiliul de Securitate al ONU nu a reușit să se ridice la înălțimea „curajului” contestatarilor din țări precum Siria și se dovedește „din ce în ce mai neadaptat nevoilor”, apreciază Amnesty International, care publică joi raportul său anual privind drepturile omului în lume, relatează AFP.

„Mai multe popoare s-au ridicat, cu riscul vieții lor. Din nefericire, guvernanții i-au abandonat total, atât la nivel național, cât și internațional”, a declarat secretarul general al Amnesty la Londra, Salil Shetty.

Amnesty critică în particular incapacitatea ONU de a pune capăt violențelor în Siria, care s-au soldat cu peste 12.000 de morți de la începutul, în martie 2011, al unei revolte fără precedent, reprimată de regim.

„Membrii Consiliului de Securitate continuă să pună pe primul loc interesele lor politice și comerciale, înaintea drepturilor oamenilor”, afirmă Salil Shetty, denunțând „o trădare a poporului sirian”.

Organizația neguvernamentală indică Rusia, furnizor de arme al Siriei, și China, ambele membre permanente ale Consiliului de Securitate, care au blocat două rezoluții ce condamnau represiunea condusă de regimul lui Bashar al-Assad. Sunt criticate și India, Brazilia și Africa de Sud, care „au dat dovadă prea des de o tăcere complice”.

„În timp ce Consiliul de Securitate a sesizat Curtea Penală Internațională în cazul lui Muammar Kadhafi, el nu a luat nici o măsură similară împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad, în pofida unor dovezi irefutabile de crime contra umanității comise de forțele sale de securitate”, subliniază raportul.

Amnesty consideră că în Bahrain și Yemen, unde „manifestanții aveau de asemenea nevoie urgentă de protecție împotriva politicii criminale a liderilor lor”, comunitatea internațională a fost „în mod clar mai puțin dispusă să le aducă sprijin”.

În cel de-al 50-lea raport anual al său, Amnesty regretă că vorbele de susținere ale comunității internaționale, exprimate la începutul „primăverii arabe” în 2011, nu s-au „tradus în acte”.

„În momentul în care egiptenii merg la urne pentru a alege un nou președinte, impresia tot mai dominantă este că sunt lăsate să treacă pe rând toate ocaziile de schimbare deschise de contestatari”, deplânge organizația.

„Curajul de care au dat dovadă manifestanții pe parcursul anului trecut a fost pe măsura slăbiciunii unui Consiliu de Securitate al ONU care pare uzat, defazat și tot mai neadaptat nevoilor”, acuză Amnesty.

Organizația cere din nou ONU să adopte „un tratat puternic” privind comerțul cu arme în cursul unei conferințe prevăzute pentru 2-27 iulie la New York, considerându-l o „probă a adevărului pentru responsabilii politici”.

„Acesta va fi momentul pentru ei să plaseze respectarea drepturilor omului deasupra profitului și propriilor interese”, notează Amnesty, care subliniază că membrii permanenți ai Consiliului de Securitate sunt „cei mai mari furnizori de arme de pe planetă”.

„Fără un tratat puternic, Consiliul de Securitate al ONU pare sortit eșecului în rolul său de gardian al păcii și securității în lume”, avertizează ONG-ul.

Raportul Amnesty, care acoperă perioada ianuarie-decembrie 2011, se referă la situația drepturilor omului în 155 de țări și teritorii. Textul evocă restricții privind libertatea de exprimare „în 91 de țări și cazuri de tortură sau alte rele tratamente, la care sunt supuse adesea unele persoane din cauza participării la manifestații, în 101 țări”.

Amnesty denunță utilizarea de către China a „arsenalului” său de securitate pentru a „înăbuși contestarea”, „situația dramatică” a drepturilor omului în Coreea de Nord. Referitor la manifestațiile din Rusia, ONG-ul îi menționează pe opozanții „brutalizați și denigrați în mod sistematic”.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome